Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Investeşte în oameni
Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro



Rezultatele așteptate

Prin implementarea acestui proiect au fost infiintate 39 de noi locuri de munca, in cadrul celor 6 structuri de economie sociala create, dintre care 28 vizand persoane din grupuri vulnerabile.

De asemenea, au fost dezvoltate competente profesionale pentru 60 de persoane vulnerabile, dar si pentru 60 de specialisti din domeniul incluziunii sociale. Iar in jur de 100 dintre participanti, minimum 70% femei, au obtinut si certificate in urma absolvirii cursurilor de formare profesionala.

Ca atare, implementarea proiectului a generat efecte pozitive pe mai multe niveluri:

• la nivel individual – prin cursurile la care au participat, membrii grupului tinta si-au dezvoltat noi cunostinte, si-au imbunatatit stima de sine, au constientizat importanta dezvoltarii personale si si-au dezvoltat abilitatile de relationare interpersonala

• la nivel local, in cadrul comunitatii – a crescut gradul de coeziune intre membrii comunitatii, gradul de toleranta si solidaritate sociala, precum si nivelul de integrare sociala a grupurilor vulnerabile

• la nivel regional, implementarea proiectului a condus la echilibrarea balantei intre grupurile vulnerabile si serviciile sociale oferite, prin pregatirea de specialisti in incluziune sociala, precum si la eliminarea practicilor discriminatorii si excluziunii sociale a grupurilor dezavantajate.